» Documente necesare pentru înregistrarea unei întreprinderi

⇒ Documentele necesare pentru înregistrarea în Registrul comerţului, înregistrarea fiscală şi autorizarea funcţionării societăţii în nume colectiv, în comandită simplă şi cu răspundere limitată

 

Operaţiuni prealabile

  1. Cererea de verificare disponibilitate şi/sau rezervare firmă (original) – formular, completată cu 3 denumiri – detalii, în ordinea preferinţelor, respectiv de verificare disponibilitate şi/sau rezervare emblemă – formular;
  2. Dovada privind plata taxei de registru (separat pentru rezervare firmă, respectiv emblemă):
    • 45 lei – taxa de registru;
    • 27 lei, reprezentând un procent aplicat taxei de registru – 50% Fondul de lichidare şi 10% Fondul de buletin prevăzute de Legea nr. 85/2014.

Înregistrare

  1. Cererea de înregistrare (original) – formular;
  2. Anexa 1 privind înregistrarea fiscală – formular .
  3. Declaraţia-tip pe propria răspundere semnată de asociaţi sau de administratori din care să rezulte, după caz, că:
    • persoana juridică nu desfăşoară la sediul social, la sediile secundare sau în afara acestora, activităţile declarate, o perioadă de maximum 3 ani (model 1 – original);
    • persoana juridică îndeplineşte condiţiile de funcţionare prevăzute de legislaţia specifică în domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii pentru activităţile precizate în declaraţia-tip (model 2 – original);
  4. Dovada verificării disponibilităţii şi rezervării firmei (original);
  5. Dacă este cazul, acordul pentru utilizarea denumirii, prevăzut de art. 39 din Legea nr. 26/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (original);
  6. Declaraţia că persoana are calitatea de asociat unic într-o singură societate cu răspundere limitată sau că societatea cu răspundere limitată cu asociat unic nu este asociat unic în altă societate cu răspundere limitată (original) – detalii;
  7. Actul constitutiv (original) – detalii (Modele acte constitutive: SRL asociat unic, SRL mai mulți asociați, comandită simplă, nume colectiv);
  8. Documentul care atestă dreptul de folosinţă asupra spaţiului cu destinaţie de sediu social (copie) – detalii;
  9. Cererea adresată ANAF în vederea obţinerii certificatului emis de administraţia financiară competentă, care certifică faptul că pentru imobilul cu destinaţie de sediu social nu a fost înregistrat un alt document pentru înstrăinarea dreptului de folosinţă asupra aceluiaşi imobil, cu titlu oneros sau gratuit – formular;
  10. Declaraţia pe propria răspundere în formă autentică privind respectarea condiţiilor referitoare la sediul social, în cazul în care, din certificatul emis potrivit pct. 9 rezultă că sunt deja înregistrate la administraţia financiară alte documente care atestă înstrăinarea dreptului de folosinţă asupra aceluiaşi imobil cu destinaţie de sediu social – detalii;
  11. Dovezile privind efectuarea vărsămintelor aporturilor subscrise de asociaţi la capitalul social (copii) – detalii;
  12. Actele privind proprietatea pentru aporturile în natură subscrise şi vărsate la constituire; în cazul în care printre acestea se afla şi imobile, certificatul constatator al sarcinilor de care sunt grevate (copii certificate);
  13. Declaraţiile date pe propria răspundere, după caz, de către fondatori/administratori/cenzori sau persoane fizice reprezentante ale persoanei juridice numită administrator sau cenzor, din care să rezulte că îndeplinesc condiţiile legale pentru deţinerea acestor calităţi (original) – detalii;
  14. Actele de identitate ale fondatorilor, administratorilor, cenzorilor sau auditorilor persoane fizice (copie);
  15. Specimenele de semnătură ale reprezentanţilor societăţii (original) – detalii;
  16. După caz, declaraţia autentică pe propria răspundere a persoanei fizice cetăţean străin în nume propriu sau ca reprezentant al persoanei juridice străine care nu este înregistrată fiscal în România, din care să rezulte că nu are datorii fiscale, în original şi, după caz, traducerea realizată de un traducător autorizat a cărui semnătură să fie legalizată de un notar public;
  17. Dacă este cazul:
    • actele de înregistrare ale fondatorilor, administratorilor, cenzorilor persoane juridice (copie certificată);
    • avizul privind schimbarea destinaţiei imobilelor colective cu regim de locuinţă, prevăzut de Legea nr. 230/2007 (completat pe formular – tip);
    • hotărârea organului statutar privind participarea la constituirea societăţii a fondatorilor persoane (copie certificată);
    • mandatul pentru persoana abilitată să semneze actul constitutiv în numele şi pe seama fondatorului persoană juridică (copie certificată);
    • certificatul de bonitate a persoanelor juridice nerezidente care participă la constituirea unei societăţi, emis de o bancă sau de camera de comerţ competentă din ţara de naţionalitate (original şi copie tradusă);
    • avizele prealabile prevăzute de legile speciale (copie);
    • împuternicire specială (în formă autentică), avocaţială sau delegaţie pentru persoanele desemnate să îndeplinească formalităţile legale (original);
  18. Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale – detalii:
    • 250 lei – taxele de registru;
    • 150 lei, reprezentând un procent aplicat taxei de registru – 50% Fondul de lichidare şi 10% Fondul de buletin prevăzute de Legea nr. 85/2014;
    • 20 lei plus un adaos de 50% reprezentând Fondul de lichidare, pentru fiecare cerere de obţinere cazier fiscal/asociat/administrator;
    • timbre fiscale în valoare de 4 lei (pentru cererea adresata ANAF);
    • tariful de publicare în Monitorul Oficial, Partea a IV-a.

Notă:

  • Soluţionarea cererii revine în competenţa directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal şi/sau persoanei sau persoanelor desemnate care poate/pot dispune administrarea şi a altor acte doveditoare decât cele enumerate.
  • Formularele se distribuie la sediul ORC sau se descarca on-line (http://www.onrc.ro/index.php/ro/inmatriculari/persoane-juridice/nume-colectiv).
  • Cererea de înregistrare, înscrisurile prevăzute de lege şi dovezile privind plata taxelor şi tarifelor legale, îndosariate (în dosar cu şină) şi numerotate, se depun de către solicitant.

Legea societăţilor comerciale, varianta actualizată (incl. completările şi modificările prevăzute prin Legea nr. 152/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul înregistrării în registrul comerţului)

⇒ Documentele necesare pentru înregistrarea în Registrul comerţului, înregistrarea fiscală şi autorizarea funcţionării persoanei fizice autorizate

 

Operaţiuni prealabile

  1. Cererea de verificare disponibilitate şi/sau rezervare firmă (original), completată cu 3 denumiri, în ordinea preferinţelor – formular;*
  2. Dovada privind plata taxei de registru:
    • 45 lei – taxa de registru;
    • 27 lei, reprezentând un procent aplicat taxei de registru – 50% Fondul de lichidare şi 10% Fondul de buletin prevăzute de Legea nr. 85/2014.

*Firma unui profesionist, persoană fizică autorizată, se compune din numele acestuia scris în întregime sau din numele şi iniţiala prenumelui acestuia, la care se adaugă sintagma “persoană fizică autorizată” sau PFA.

 

Înregistrare

  1. Cererea de înregistrare, original – formular;
  2. Anexa 1 privind înregistrarea fiscală – formular;
  3. Declaraţia-tip pe propria răspundere care să ateste că nu desfăşoară activitate la sediul profesional, sedii secundare sau în afara acestora (model 1) sau care să ateste  îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii (model 2);
  4. Cartea de identitate sau paşaportull titularului PFA (fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul);
  5. Documentele care atestă drepturile de folosinţă asupra sediului profesional/punctelor de lucru (copie legalizată) – detalii;
  6. Specimenul de semnătură al persoanei fizice autorizate (original) – detalii;
  7. Dacă este cazul:
    • avizul asociaţiei de proprietari/locatari privind schimbarea destinaţiei imobilelor colective cu regim de locuinţă, prevăzut de  Legea nr. 230/2007 (completat pe formular-tip – original);
    • precizare din care să rezulte că titularul dreptului de proprietate înţelege să afecteze folosinţa spaţiului în vederea stabilirii sediului profesional al persoanei fizice autorizate (declaraţie, etc.);
    • declaraţia privind desfăşurarea activităţii de către soţ/soţie – formular;
    • documentele doveditoare pentru patrimoniul de afectaţiune (declaraţie pe proprie răspundere);
    • documentele care atestă pregătirea profesională (fotocopii certificate olograf) şi/sau
    • documentele care atestă experienţa profesională (fotocopii certificate olograf) – detalii;
  8. Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale – detalii:
    • 90 lei – taxa de registru;
    • 54 lei, reprezentând un procent aplicat taxei de registru – 50% Fondul de lichidare şi 10% Fondul de buletin prevăzute de Legea nr. 85/2014;
    • 20 lei plus un adaos de 50% reprezentând Fondul de lichidare/persoană cazier fiscal.

Notă:

  • Soluţionarea cererii revine în competenţa directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal care poate dispune prin rezoluţie motivată administrarea şi a altor acte.
  • Formularele se distribuie la sediul ORC sau se descărca on-line (http://www.onrc.ro/index.php/ro/inmatriculari/persoane-fizice/persoane-fizice-autorizate-pfa)
  • Obţinerea certificatului de cazier fiscal pentru persoanele fizice autorizate se efectuează de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal, cu plata taxelor şi tarifelor legale.
  • Documentele se depun la ORC în raza căruia persoana fizică autorizată îşi stabileşte sediul profesional.

⇒ Documentele necesare pentru înregistrarea în Registrul comerţului, înregistrarea fiscală şi autorizarea funcţionării întreprinzătorilor persoane fizice titulari ai întreprinderilor individuale 

Operaţiuni prealabile

  1. Cererea de verificare disponibilitate şi/sau rezervare firmă (original), completată cu 3 denumiri, în ordinea preferinţelor – formular;*
  2. Dovada privind plata taxei de registru:
    • 45 lei – taxa de registru;
    • 27 lei, reprezentând un procent aplicat taxei de registru – 50% Fondul de lichidare şi 10% Fondul de buletin prevăzute de Legea nr. 85/2014.

*Firma unui profesionist, titular al unei întreprinderi individuale, se compune din numele acestuia scris în întregime sau din numele şi iniţiala prenumelui acestuia, la care se adaugă sintagma „Întreprindere individuală”. 

Înregistrare

  1. Cererea de înregistrare – formular;
  2. Anexa 1 privind înregistrarea fiscală – formular;
  3. Declaraţia-tip pe propria răspundere care să ateste că nu desfăşoară activitate la sediul profesional, sedii secundare sau în afara acestora (model 1) sau care să ateste  îndeplinirea condiţiilor legale de funcţionare prevăzute de legislaţia specială din domeniul sanitar, sanitar-veterinar, protecţiei mediului şi protecţiei muncii (model 2);
  4. Cartea de identitate sau paşaportul titularilor întreprinderii individuale (fotocopie certificată olograf de către titular privind conformitatea cu originalul);
  5. Documentele care atestă drepturile de folosinţă asupra sediului profesional/punctelor de lucru (copie legalizată) – detalii;
  6. Specimenul de semnătură al întreprinzătorului persoană fizică, titular al întreprinderii individuale (original) – detalii;
  7. Dacă este cazul:
    • avizul asociaţiei de proprietari/locatari privind schimbarea destinaţiei imobilelor colective cu regim de locuinţă, prevăzut de  Legea nr. 230/2007 (completat pe formular-tip – original);
    • precizare din care să rezulte că titularul dreptului de proprietate înţelege să afecteze folosinţa spaţiului în vederea stabilirii sediului profesional al persoanei fizice autorizate (declaraţie, etc.);
    • declaraţia privind desfăşurarea activităţii de către soţ/soţie – formular;
    • documentele doveditoare pentru patrimoniul de afectaţiune (declaraţie pe proprie răspundere);
    • documentele care atestă pregătirea profesională (fotocopii certificate olograf)
      şi/sau
    • documentele care atestă experienţa profesională (fotocopii certificate olograf) – detalii;
  8. Dovezile privind plata taxelor/tarifelor legale – detalii:
    • 90 lei – taxa de registru;
    • 54 lei, reprezentând un procent aplicat taxei de registru – 50% Fondul de lichidare şi 10% Fondul de buletin prevăzute de Legea nr. 85/2014;
    • 20 lei plus un adaos de 50% reprezentând Fondul de lichidare/persoană cazier fiscal.

Notă:

  • Soluţionarea cererii revine în competenţa directorului oficiului registrului comerţului de pe lângă tribunal care poate dispune prin rezoluţie motivată administrarea şi a altor acte doveditoare.
  • Formularele se distribuie la sediul ORC sau se descarcă on-line (http://www.onrc.ro/index.php/ro/inmatriculari/persoane-fizice).
  • Documentele se depun la ORC în raza căruia întreprinzătorii persoane fizice, titulari ai întreprinderilor individuale, îşi stabilesc sediul profesional.Copiile de pe actele doveditoare vor fi certificate olograf pentru conformitate cu originalele de către întreprinzătorii titulari II.
  • Obţinerea certificatului de cazier fiscal pentru întreprinzătorii persoane fizice, titulari ai întreprinderilor individuale, se efectuează de către oficiul registrului comerţului de pe lângă tribunal, cu plata taxelor şi tarifelor legale.

 

 

Leave a Reply